deseos II

vreau inca o noapte nedormita. una din aia in care atipesc cu telefonul in mana asteptand vesti care nu mai vin, intrebandu-te insistent daca totul e ok. mai prabuseste-te o data din trenul ala de departe, cu licoarea aia in mana si in ochi, razand nemotivat dupa o noapte cu peripetii, in gara aia oribila pe care o detest. o detest pentru ca acolo imi retraiam mereu saptamanile in memorie, acolo ma dureau toate duminicile cand ajungeam si nu ma astepta nimeni, si nimic.
sadic, dar mi-e dor pana si de tusea ta aia seaca inabusita de durere din metrou, de cafeaua pe care nu eram in stare sa o fac cum iti place ti si de somnul nostru de dimineata devreme pana seara tarziu; de replicile tale in alte limbi, mi-e dor de laptopul meu vechi in care pastram atatea.
mi-e dor sa mai sar intr-un tren in miez de noapte fara bani si fara bagaje. stii de ce am facut-o atunci? pentru ca unde ma intorceam eu nu ma astepta nimeni. dar unde aveam sa ajung, nu-mi mai pasa ce m-ar fi asteptat.
I had my real hugs & kisses. sa nu zic ca nu mi-am trait liceul. tardiv, dar l-am respirat, l-am simtit in fiecare por. am “bifat-o” si pe asta, acum trec mai departe.
ii datorez multe clipe orasului pe care il detest si ii las asadar tribut toate duminicile in care abia reuseam sa adorm printre atatea ganduri. sa le indure el, eu nu mai pot, am trecut mai departe.

“Spuneam ca e ultima oara
absurdul dinou a invins…”

automaton

am ajuns un automaton. pentru ca tind sa cred ca am fost programata sa fac anumite lucruri.
Urasc, pentru ca asa m-ati programat cand am fost construita. Ce naste din ura, se pricepe cel mai bine la asta.
fumez, la foc automat, pentru ca mainile mele s-au auto-programat sa isi invarta tigari, sa le aprinda, si sa le fumeze pana aproape de filtru.
beau, pentru ca oricum asta facem toti, pentru ca e omeneste, e singura cale in care ma simt aproape de latura mea umana.
zica-se ca iubesc, pentru ca asa m-am auto-programat acum ceva timp, si acum nu stiu cum sa resetez functia asta…
si cum toti automatonii functioneaza pe principiul ceasului, cred ca as avea si eu nevoie de cineva capabil, o cu o cheie potrivita, sa ma intoarca din cand in cand, sa ma reseteze. I NEED A RESET!!

everything is pointless

everything is simply pointless. I am not capable of making any sense of it. plain and simply pointless. and empty…

runes

so now I have no more secrets. no more no more!!!

deseos

imi doresc asa de mult sa pot sa urasc tot ce imi place de moarte dar imi face rau. berea, tigarile, carciumile… oamenii, coincidentele, lumea asta jegos de mica, orasul asta unde toata lumea se cunoaste cu toata lumea.si mai ales consecintele acestui fapt, deciziile aiurea pe care le luam de fiecare data cand ceva devine periculos de suspect, sau cand paranoia mea se intalneste cu a ta. noptile nedormite, zambetul meu fortat, si felul in care renunt sa ma mai opun, efectul conversatiilor interminabile si degajarea cu care tratezi tu orice legat de mine. degaaaa…jare?detaaa….share?oare?!
detasare deci, pe care nu o condamn. provine din lipsa mea de tact, si din temperamentul meu mult prea coleric. faptul ca nu ma pot abtine sa reactionez imi creeaza numai probleme, si asta chiar ca URASC. profund. nu mai incerc demult sa schimb nimic, sa indrept ceva, pentru ca problema nu e defapt la mine, desi ma priveste cat se poate de serios.
asadar, continui sa imi irosesc studentia traind in ceva care nu exista, ma complac in ceva care nu merita efortul, si desi stiu asta, cum spuneam, nu ma pot abtine. si nici tu nu ma ajuti deloc.
cam subit si cam direct, stiu. dar simteam nevoia sa o spun cumva. nu cuiva. ci cumva. asa ca inchei cu eterna intrebare care ma macina de un an jumate: de ce eu?! nu o sa imi raspund niciodata oricum, sper doar ca intr-o buna zi nu o sa ma mai intreb.
cred in continuare ca ar trebui sa imi gasesc alte preocupari, sa sterg blogu asta care oricum denota lipsa mea majora de ocupatie, sau de conversatie:)) si sa imi reiau cursul vietii fara sa ma mai gandesc la intrebari existentiale care nu duc nicaieri. everything is simply pointless. mai ales ceea ce tine de situatia asta, care, e in sine pointless.

I hate the way you talk to me,

and the way you cut your hair.

I hate the way you drive my car,

I hate it when you stare.

I hate your big dumb combat boots

and the way you read my mind.

I hate you so much it makes me sick,

it even makes me rhyme.

I hate the way you’re always right,

I hate it when you lie.

I hate it when you make me laugh,

even worse when you make me cry.

I hate it when you’re not around,

and the fact that you didn’t call.

But mostly I hate the way I don’t hate you,

not even close…

not even a little bit…

not even at all!!!!!!!!!!!

-villa rosor mig lova

…because there was nobody there to bring me flowers, and because this is everything I ever wished to receive today.

“Och skänk henne dessa vinflaskor in
bed henne dricka all sorg ur sitt sinn…”

… pentru ca mai e inca mult pana la vara

Mai ramai putin

…si pentru ca vara trecuta s-a intamplat prea repede

post-(re)belic

m-am trezit dupa o noapte alba pierduta intr-o carciuma aglomerata si prea zgomotoasa, dar castigata langa niste oameni faini. Imi doresc sa nu se fi terminat asa repede pentru ca ma scarbesc diminetile ca asta, cand nu mai am voce si ma trezesc cu capu in colturi.
Incep sa ma satur de mofturile mele, si de ideile de “domesticire”; continui sa ma mint ca m-am cumintit si ca nu mai pierd noptile iresponsabil. Desi aseara am baut, si am facut-o cu simt de raspundere. Dupa o asa rebeliune nu imi doresc decat sa repet momentul si cat mai repede, aproximativ tot cu ei. sau cu el, ca nu mai facuesm asta demult, si ne-a prins bine. cred
Sunt mandra de mine: am reusit sa zic un adevar stiut, pe care ma caznesc demult sa il pot pronunta, doar ca sa stau eu linistita. Vai… si cate betzii am tras sa il pot spune, iar aseara mi-a iesit absolut natural, abia dupa 4 beri, acele 4 beri

Sa bem, vorba cuiva!! Sa ne ia dracu!

J’ai peur d’oublier, J’ai peur d’accepter, J’ai peur des vivants, A présent…

J’ai peur d’accepter que le printemps a commencé. Je déteste le soleil-explosions, la joie forcée de cette saison et le bruit de la rue bondée … Moche! Pour l’automne jamais, s’il vous plaît!

frig

e noapte si pe strada asta lunga nu e nimic, nu trece nimeni. a dat o fuga doar, prima ninsoare, primul ger. pe drum nu aud decat tropaitul bocancilor mei, le simt greutatea si simt cum strivesc sub ei fiecare particica de zapada, fiecare fir de praf de sub ea. nu mai stiu demult unde merg, m-am pierdut in amanunte. vantul se joaca inca cu mintea mea si scartaie crengile uscate, de parca la fiecare pas cineva incearca sa imi spuna ceva. din zare se apropie o umbra neagra de om si dispare usor inainte sa o simt. unde merg?
imi ingheata mana pe tigare si imi crapa buzele cu fiecare fum. parca as trage in piept toata linistea asta scartaita de crengi cu tot, cu tropaitul bocancilor… vantul uscat si rece mi-a intepenit masca asta rigida pe chip.dar continui sa merg, chiar daca ninge.
am ajuns. poarta e inghetata si greu de urnit, iar in camera asta mare e prea frig ca sa mai visez; ma prabusesc in asternuturile groase si adorm pentru ca acum stiu: maine va si si mai frig.